SIETE POEMAS / ȘAPTE POEME DE ȘTEFANIA HĂNESCU
ANTOLOGÍA ACTUAL DE POESÍA EN LENGUA RUMANA / 7
Es un honor presentar a los lectores de la revista española Ágora siete poemas de Ștefania Hănescu. Poeta, traductora, profesora de Lengua y Literatura en un Liceo de Iași (Rumanía), donde la conocimos y compartimos una lectura poética. Comprobamos entonces cómo su trabajo didáctico desarrollado en sus clases tenía como fruto un alumnado despierto y atento a la palabra de los poetas, y curioso de preguntar (en rumano, inglés, y aun en español, a nosotros).
La selección y traducción de los poemas, que se presentan bilingües, en español y en el original rumano, han sido realizadas por la propia autora.
Ștefania Hănescu (nacida el 21 de septiembre de 1966) es profesora de Lengua rumana, miembro de la Unión de Escritores Rumanos. Debutó en 2001 con el volumen de poemas titulado Veșmântul de aer (El vestido de aire), publicado por la Editorial Cronica, de Iași. En la misma editorial publicó también dos libros traducidos del español (Poezii/ Poemas de G. A. Bécquer, en colaboración con Chirilă Blanaru, 2002, Pungaşul şi cartoforul/ Rinconete y Cortadillo de Miguel de Cervantes Saavedra, 2005) y otros tres volúmenes propios de poemas: Zbor de legănat îngerii (Vuelo para columpiar los ángeles), 2003, Dumnezeul semnului hoinar (El Dios del signo errante), 2004, Femeia aceasta (Esta mujer), 2009. Continuó con la antología de poemas Plecarea trenului regal (La salida del tren real), Editorial Tipo Moldova, Iași, 2011, y el volumen de poesía Pact Ibis (Pacto Ibis), Editorial Timpul, Iași, 2023.
POEMAS / Poeme
[1]
Esta mujer
Esta mujer
que camina
de un cielo a otro
tuerce la palabra
como un puñal
Esta mujer
con la sonrisa
como la flor de las nieves
y su sombra de sal
azotando
la espiral de la noche
Esta mujer
en cuyas huellas
el aro del tiempo
voltea
como un lazo
– ¡Oh, cómo de simple
para un mundo donde murieron
todos los fuegos de campamento! –
¡Esta mujer
ser yo!
(Esta mujer, 2009)
Femeia aceasta
Femeia aceasta
care se plimbă
dintr-un cer în altul
răsuceşte cuvântul
ca pe-un jungher
Femeia aceasta
cu zâmbetul
ca floarea-de-colţ
şi umbra de sare
biciuind
spiralele nopţii
Femeia aceasta
pe urmele căreia
rotundul timpului
se zvârcoleşte
ca un lasou
- o, cât de simplu
pentru o lume în care au murit
toate focurile de tabără! –
Femeia aceasta
nu trebuia
să fiu eu!
(Femeia aceasta, 2009)
[2]
Soledad
La soledad
no está fuera, ni dentro,
está fuera y dentro a la vez.
La soledad se deja arar y sembrar,
pero nunca brota ni más pequeña, ni más grande.
La soledad es siempre la misma,
solo nosotros estamos
más afuera
o más adentro de ella.
(El vestido de aire, 2001)
Singurătate
Singurătatea
nu este afară sau înăuntru,
ea este afară şi înăuntru totodată.
Singurătatea se lasă arată şi semănată,
dar nu răsare niciodată
mai mică sau mai mare.
Singurătatea e totdeauna aceeaşi,
numai noi suntem
mai în afara
sau mai înăuntrul ei.
(Veșmântul de aer, 2001)
[3]
No todas las abuelas saben
cómo juntar sus manos en el regazo
es como coger una estrella
de una bóveda volcada y más tranquila
cuando ponen sus manos en el regazo
hablan menos
porque las palabras
se deslizan discretamente
hasta las puntas de los dedos y parpadean
es el único momento en que pueden ver
la forma de las cosas que visten
de lo contrario,
todo el día en el torbellino de los sentimientos
pero cuando las abuelas juntan
sus manos
en el regazo
las palabras ruedan sin miedo
desde allí
de la bóveda con aroma de albahaca
sobre las pirámides del tiempo
(Pacto Ibis, 2023)
nu toate bunicile ştiu
să-şi ţină mâinile în poală
e precum ar culege o stea
de pe-o boltă răsturnată şi mai cuminte
când ţin mâinile în poală
vorbesc mai puţin
pentru că vorbele
se scurg discret
către buricele degetelor şi clipesc
e singura dată când pot să vadă
forma lucrurilor pe care le îmbracă
în rest
toată ziulica în viesparul sentimentelor
dar când ţin bunicile
cum se cuvine
mâinile în poală
cuvintele se rostogolesc fără teamă
de-acolo
de pe bolta cu miros de busuioc
peste piramidele timpului
(Pact Ibis, 2023)
[4]
El doctor con sonrisa de niño
El doctor tiene la sonrisa de un niño
mi madre no lo sabe
es miope
y, además, no tiene fuerzas para mirarle,
como si colgaran de sus párpados
todas las enfermedades que se cuelan
por la noche en su cama.
Me aprieta la muñeca
y me susurra que le arden los pies
al amanecer, sueña que pisa brasas
pero, a pesar de la quemadura,
el sueño ya no la asusta
salta ágilmente
de una brasa a otra.
Al final del juego,
el doctor con sonrisa de niño
anuncia brevemente:
¡Esta vez se acabó, a casa!
El óbolo de Carón:
La muerte es solo una especie
de libertad
que nunca llegarás
a comprender.
(Pacto Ibis, 2023)
Doctorul cu zâmbet de copil
Doctorul are zâmbet de copil
mama mea nu ştie,
e mioapă
şi oricum n-are vlagă să-l privească,
de parcă i-ar atârna de pleoape
toate bolile care i se strecoară noaptea în aşternut.
Mă strânge de încheietura mâinii
şi-mi şopteşte că-i ard tălpile
în zori visează că păşeşte pe jar,
dar în ciuda arsurii
visul n-o mai înspăimântă
sare sprinten
de pe-un tăciune pe altul.
La capătul jocului
doctorul cu zâmbet de copil
vesteşte sec:
de data asta, gata, acasă!
Obolul lui Charon:
Moartea e doar un fel
de libertate
pe care nu mai apucăm
s-o înţelegem.
(Pact Ibis, 2023)
[5]
Ha pasado tanto tiempo,
que temía
que ya no me reconocieras.
Ni siquiera sé cómo nombrar
el lugar solitario
donde ahora te obstinas
en retorcer
todas las historias sobre
tu miopía infantil,
el nogal de las nubes,
anticoagulantes y el doctor-dios,
el único al que
ya no puedo llegar
con sopa caliente
y un trago prohibido de
café,
el único al que
ya no puedo escabullirme
arrastrando
las horas de insomnio
como una larga cola
de nombres extraños
pradaxa, vessel due, fraxiparine
y morfina
morfina
mor-, mor-, mor – fina...
(Pacto Ibis, 2023)
A trecut atâta vreme,
încât mi s-a făcut teamă
că n-o să mă mai recunoşti
nici nu ştiu să numesc
locul singuratic
în care acum te încăpăţânezi
să-ţi mistui
toate poveştile despre
miopia din copilărie,
despre nucul din nori,
anticoagulante şi doctorul-dumnezeu,
singurul în care
nu mai pot ajunge
cu supa caldă
şi-o gură interzisă
de cafea,
singurul în care
nu mă mai pot strecura
târând după mine
orele de nesomn
ca pe o trenă
prelungă
de nume ciudate
pradaxa, vessel due, fraxiparine
şi morfină
morfină
mor-, mor-, mor – fină...
(Pact Ibis, 2023)
[6]
me llega al corazón
cada palabra / que gotea
del cielo de alquitrán
(Pacto Ibis, 2023)
îmi ajunge la suflet
fiecare cuvânt / care picură
din cerul de catran
(Pact Ibis, 2023)
[7]
Destino
Parecía
que la noche
se enteró
de mi sombra efimera
y golpeó
con negros gusanos
mi rastro
en la tierra
(El vestido de aire, 2001)
Destin
Părea că noaptea
aflase
că sunt
şi pălmuise
cu viermi negri
urma pasului meu
pe pământ.
(Veșmântul de aer, 2001)
Ștefania Hănescu
No hay comentarios:
Publicar un comentario