.JPG)
JOAQUÍN GARRIGÓS, UN ARISTÓCRATA
DE LAS TRADUCCIONES LITERARIAS
Por Luminița Voina-Răuț
A Joaquín Garrigós le conocí en Bucarest, cuando fue nombrado director del Instituto Cervantes y mi amiga, Alina Cantacuzino, me habló de él con entusiasmo.
Joaquín no era un diplomático de carrera, sino un gran amante de la lengua rumana, idioma que le había conquistado mientras lo estudiaba en su juventud, y había llegado a hablarlo como un nativo. Porque esta es la verdad: cuando uno estaba charlando con Joaquín, difícilmente se podía dar cuenta que él es español; hablaba un rumano perfecto, y solía adornar la conversación con expresiones y dichos rumanos con una facilidad que daba envidia, mientras el acento español se había perdido, no sé dónde…
Los primeros encuentros, en el marco de los eventos culturales organizados por el Instituto Cervantes, fueron bastante formales. Hasta que nos enteramos que, de hecho, nos une una pasión común: la traducción de literatura. Lo recuerdo como hoy. Le comentaba a Joaquín que mis primeras traducciones habían empezado junto con mi amor por los escritos de Julio Cortázar. Le contaba que, durante la época estudiantil, había acompañado grupos de españoles que visitaban Rumania después de la muerte de Franco, y al final del viaje, ellos me dejaban los libros que se había traído para leer. Uno de estos libros fue Todos los fuegos el fuego, por Cortázar, que iba a ser mi primera traducción publicada.
Joaquín me confesó entonces que él también tenía un escritor que amaba: Mircea Eliade. Desde aquel momento, nos miramos uno a otro con una mirada diferente: una cierta complicidad nos unía. Ambos habíamos empezado este camino traduciendo nombres con peso: Julio Cortázar y Mircea Eliade. Es más, los dos habíamos pasado por el mismo tormento: el intento de convencer a la editorial de publicar una traducción escrita por un desconocido.
En 2010, publiqué un libro que se titula “Traducerile din poveste”, en la Editorial Vellant. Joaquín me hizo el honor de presentarlo y posteriormente publicó su reseña en la revista Observator Cultural. El libro versa sobre la historia de mis traducciones, de autores como Vargas Llosa, Sábato, Buñuel, Cortázar etc., a lo largo de veinte años.
Sus palabras me impresionaron tanto que todavía las tengo presentes y no podría olvidar. He aquí un pequeño fragmento: «“Traducerile din poveste” llena un vacío, porque la médula del libro es el traductor. Una figura anónima, sin cara (me pregunto cuántos lectores observan su nombre al comprar el libro). La autora lleva al primer plano este personaje, sin el cual los libros no serían posibles. Eliade afirmaba que la mejor manera para que dos pueblos se conozcan es la traducción recíproca de las grandes figuras literarias. Esto, decía Eliade, es un medio más eficaz que los acuerdos culturales y las visitas de personalidades […] Sin las traducciones de Luminița Voina-Răuț, la presencia de la cultura española en Rumania sería mucho más pobre. […] Es un libro que yo llamaría histórico, porque es único en su género y puede ser un modelo para que otros traductores se atrevan a contar sus experiencias.»
He reproducido aquí este fragmento de su reseña para poder hablar de una cualidad remarcable no tanto del traductor Joaquín Garrigós como de la persona Joaquín Garrigós: su extraordinaria generosidad. Sólo un hombre generoso puede animar de esta manera a un colega de profesión. A través de él, conocí muchos otros escritores y traductores. Quisiera detenerme ahora sólo al nombre de Alina-Daniela Popescu. En cierto momento, Joaquín me habló de una escritora y traductora rumana, que vive en España. Alina acababa de publicar en España su primera novela, “Un pie entre dos mundos”. Feliz por el descubrimiento, Joaquín me habló de este libro con tantos elogios, ofreciéndome asimismo el contacto de Alina, que en seguida la contacté y pronto tuve su libro delante. Joaquín me comentó entonces que aquel libro debe ser traducido al rumano sin falta…
Joaquín Garrigós lograba construir amistades, complicidades futuras entre creadores, lo que no es poca cosa. (Alina Popescu iba a traducir en 2019 mi obra de teatro Hartos de felicidad, publicada por la Editorial Invasoras, y lanzada en Madrid ese mismo año).
Con el mismo entusiasmo me hablaba Joaquín de cada nuevo descubrimiento y cada autor rumano que lo atraía como un magneto. Me habló del Diario de Mihail Sebastian, un libro para el que había trabajado muchísimo y del que se sentía muy orgulloso. De hecho, el libro se publicó en varias ediciones por la Editorial Destino. En otra ocasión me confesó: ¡he descubierto un libro excepcional! “Cartea șoaptelor” de Varujan Vosganian. ¡Espero con ansia traducirlo! Estaba a su lado en un evento y tenía la sensación que estaba esperando salir cuanto antes para empezar a traducir “Cartea șoaptelor”. ¡Y otra vez Joaquín Garrigós no se había equivocado! “El libro de los susurros”, publicado por la Editorial Pre-Textos, gozó de un gran éxito, conquistando no sólo España sino también el continente sudamericano.
A Joaquín Garrigós lo encontré asimismo en su casa, en Alicante. Desde 2016, cada mes de noviembre, estoy invitada a la Muestra de Teatro de Autores Españoles Contemporáneos de Alicante.
Sabiendo que Joaquín reside en Alicante, antes de cada viaje a España, le llamaba para preguntar ¿qué libros deseas para traerte? Y él me hacía un listado. Recuerdo que a veces eran libros agotados, que ya no se encontraban salvo en las librerías de viejo, pero mi alegría era tanto mayor sabiendo lo contento que se iba a poner. Visitaba las librerías de viejo, encargaba los libros con tiempo, porque sabía qué significa para él cualquier libro en rumano. Libros como: Constantin Noica “Rugați-vă pentru fratele Alexandru”, Lucian Boia “Occidentul” o Radu Ioanid “Pogromul de la Iași”. En otra ocasión deseó “Noul dicționar de argou al limbii române”, por George Volceanov y George Paul Volceanov, del que había oído incluso antes que yo misma.
Traía los libros y nos encontramos en Alicante. Charlabamos, nos poníamos al día con las nuevas traducciones, y por la noche me alegraba su presencia al acudir juntos a distintos espectáculos de teatro, a invitación del festival. Venían compañías de toda España, y compartíamos la misma pasión por el teatro, de modo que, después de cada función, nos quedabamos charlando aunque era tarde y la noche bien entrada...
*
Es difícil abarcar en sólo unas cuantas palabras todo lo que hizo y lo que significó Joaquín Garrigós para Rumania. Cuántos libros de autores rumanos, clásicos y contemporáneos, alegraron a los lectores españoles, cuántas bibliotecas de España guardan como tesoros sus meticulosas traducciones. La lista de autores sería exhaustiva, por eso me detengo a sólo unos cuantos nombres de los autores traducidos por Joaquín: Liviu Rebreanu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Max Blecher, Vasile Voiculescu, Norman Manea, Camil Petrescu, Mihail Sebastian, Varujan Vosganian, Ioana Pârvulescu etc. etc.
Espero de todo corazón que generaciones de lectores de lengua española comprendan los cimientos que Joaquín Garrigós puso para la cultura rumana en España y Latinoamérica. Porque, descubriendo también la literatura escrita en un idioma poco conocido, como es el rumano, nuestra lengua, cada lector posterga un poco más el fin del mundo.
Luminița Voina-Răuț
22 de enero de 2025
Traducción del rumano: Anca Ștefana Nițulescu
Luminița Voina-Răuț, licenciada por la Facultad de Lenguas y Literaturas Extranjeras (sección español-francesa, 1981), es un nombre muy conocido y apreciado en el ámbito editorial en Rumanía. Es miembro del Sindicato de Escritores desde 1995, formando parte del Comité Directivo de la Rama de Traducciones Literarias desde 2012. Ha traducido numerosos libros firmados por autores como Mario Vargas Llosa ( Pez en el agua, La verdad de las mentiras, Las andanzas de la temeraria, Las mil y una noches, La orgía perpetua: Flaubert y Madame Bovary, La fiesta del Chivo, etc.), Julio Cortázar (Todos los fuegos el fuego, Cuanto queremos a Glenda), Ernesto Sábato (Entre la escritura y la sangre), Luis Buñuel (Mi último suspiro), Agustín Sánchez Vidal (Buñuel, Lorca, Dalí: el enigma sin fin), Pablo Neruda (Confieso que He vivido), Alfredo Bryce Echenique (La guía triste de París), Andrés Barba (La hermana de Katie, Buena intención, Manos pequeñas, La historia del pueblo Nada-Todo), Luis Leante (Cuánto Todavía amo), Nuria Amat (Reina de América), Wendy Guerra (Todo el mundo va), Juan Marsé (Shanghai Magic) , etc. También tradujo más de 90 obras de importantes dramaturgos españoles e hispanoamericanos, entre ellos: Juan Mayorga, José Sanchís Sinisterra, Alfredo Sanzol, Sergi Belbel, Josep María Miró, Jordi Galcerán, Rodrigo García, Daniel Veronese, Claudio Tolcachir, etc.
Es autora del libro Traducciones del cuento (Ed. Vellant, 2010), del volumen de teatro Hartos de felicidad , publicado por la Editorial Invasoras de Madrid, en 2019, y del libro Infancia, tu nombre es rojo (Ed. . Vellant, 2023.)
Nominada a los Premios de la Asociación de Escritores Rumanos (en 2002 por Orgía perpetua, Flaubert y Madame Bovary, de Mario Vargas Llosa) y a los Premios de la Unión de Escritores Rumanos (en 2006 por La fiesta de la cabra de Mario Vargas Llosa y en 2024 por la libro Infancia, tu nombre es Rojo.)
Posee el Premio a la Excelencia, otorgado por la revista cultural Observator (2011). Y la medalla de Honor otorgada por la embajada española en Bucarest por su actividad como traductora literaria.
Trad. del rumano: Anca Stefana Nițulescu
Anca Ștefana Nițulescu (Rumanía, Slobozia, 1969) es traductora, especializada en traducción jurada del rumano al español (y al revés) de documentos de ámbito judicial y administrativo, principalmente. Ingeniera industrial, empezó a estudiar el castellano antes de terminar la carrera y desde 2008 se dedica en exclusiva a la traducción, después de trasladarse a Madrid. En la actualidad dirige el despacho de ANA TRADUCCIONES (www.traductorrumano.com) y estudia Ciencias Políticas en la UNED.
Ha coordinado, junto a Fulgencio Martínez, el número 32 de Ágora en homenaje a Joaquín Garrigós Bueno.
V. O. EN RUMANO
JOAQUÍN GARRIGÓS – UN ARISTOCRAT AL TRADUCERILOR LITERARE
L-am cunoscut inițial pe Joaquín Garrigós la București, când a fost numit director al Institutului Cervantes și prietena mea, Alina Cantacuzino, mi-a vorbit cu căldură despre el.
Joaquín nu era un diplomat de carieră, ci un iubitor pătimaș al limbii române, limbă pe care o îndrăgise de când o studiase în tinerețe, ajungând la performanța de a o vorbi ca un cetățean nativ. Căci acesta e adevărul: când vorbeai cu Joaquín, cu greu îți dădeai seama că este spaniol; vorbea o limbă română perfectă, folosind nu o dată expresii și zicale românești cu o ușurință de invidiat, iar accentul spaniol se pierduse undeva, nu știu unde...
Primele întâlniri - în cadrul unor evenimente culturale la Institutul Cervantes – au fost destul de formale. Asta până să aflăm că, de fapt, ne leagă o pasiune comună: traducerea literară. Țin minte ca azi. I-am povestit lui Joaquín că primele mele tălmăciri începuseră odată cu dragostea mea pentru scrierile lui Julio Cortázar. Îi relatam cum, în studenție, însoțisem grupuri de spanioli ce veneau în România după moartea lui Franco, aceștia lăsându-mi la sfârșitul excursiei cărțile deja citite de ei. O asemenea carte fusese “Toate focurile, focul” de Cortázar, volum care avea să fie și prima mea traducere publicată.
Joaquín mi-a mărturisit atunci că și pentru el existase un prim autor îndrăgit: Mircea Eliade. Din acea clipă ne-am privit, parcă, cu alți ochi: o complicitate anume ne unea. Amândoi porniserăm pe acest drum, traducând nume grele: Julio Cortázar și Mircea Eliade. Mai mult, amândoi trecuserăm prin același zbucium: încercarea de a convinge editorul să publice traducerea făcută de un necunoscut.
În 2010 am publicat o carte: “Traducerile din poveste”, la Editura Vellant, și Joaquín mi-a făcut onoarea de a o prezenta, scriind ulterior în Observator cultural chiar și o recenzie la ea. Cartea, așa cum spune și numele, vorbește despre povestea traducerilor mele - din autori precum Vargas Llosa, Sábato, Buñuel, Cortázar etc. - de-a lungul a 20 de ani.
Atât de tare m-au impresionat atunci cuvintele lui, că nu le uit câte zile voi avea! Redau aici un scurt fragment: “ <Traducerile din poveste> umple un gol, pentru că miezul cărții este traducătorul. O figură anonimă, fără față (mă întreb câți cititori se uită la numele acestuia atunci când cumpără o carte?). Autoarea aduce în prim-plan acest personaj, fără de care cărțile n-ar fi cu putință. Eliade spunea că cel mai bun mijloc ca două popoare să se cunoască este traducerea reciprocă a marilor lor figuri literare. Acest lucru, spunea cărturarul, este mai eficient decât acordurile culturale sau vizitele unor personalități [...] Fără traducerile Luminiței Voina-Răuț, prezența culturii spaniole în România ar fi mult mai săracă [....] Este o carte pe care aș numi-o istorică, fiindcă este unică în genul ei și poate deveni un model pentru ca și alți traducători să îndrăznească să ne povestească experiențele lor.”
Am redat acest fragment din recenzia lui, pentru a vă mai vorbi despre o calitate remarcabilă, nu doar a traducătorului Joaquín Garrigós, ci mai ales a omului Joaquín Garrigós. O extraordinară generozitate. Doar un om generos poate încuraja astfel un coleg. Prin Joaquín Garrigós am cunoscut mulți alți scriitori și traducători. M-aș opri acum doar la un nume: Alina-Daniela Popescu. La un moment dat, Joaquín mi-a vorbit despre o scriitoare și traducătoare română, stabilită în Spania. Alina tocmai publicase în Spania primul ei roman, “Un pie entre dos mundos”. Fericit de descoperire, el mi-a vorbit atât de elogios despre carte, oferindu-mi totodată contactul Alinei, încât am și luat legătura cu ea și am intrat în posesia cărții. Joaquín mi-a spus atunci că acea carte trebuie musai să fie tradusă și în țară...
Joaquín Garrigós reușea deci să clădească prietenii, complicități viitoare între creatori, ceea ce nu e puțin lucru. (Alina Popescu avea să traducă în 2019 piesa mea de teatru Hartos de felicidad, publicată la Editorial Invasoras și lansată la Madrid în același an).
Cu aceeași febrilitate îmi vorbea Joaquín despre orice nouă descoperire, despre orice autor român care-l atrăgea ca un magnet. Mi-a vorbit astfel despre Jurnalul lui Mihail Sebastian, un volum la care muncise foarte mult, dar de care se simțea extrem de mândru, carte care avea să se publice în câteva ediții la editura Destino. Sau altă dată mi-a mărturisit: am descoperit o carte excepțională! “Cartea șoaptelor” de Varujan Vosganian. Abia aștept s-o traduc! Stăteam alături de el la o lansare și aveam senzația că așteaptă cu nerăbdare să se termine lansarea, ca să și înceapă traducerea la “Cartea șoaptelor”! Și din nou Joaquín Garrigós nu s-a înșelat! “El libro de los susurros”, apărută la editura Pre-Textos, s-a bucurat de un succes răsunător, cucerind nu doar Spania, ci și întregul continent sud-american.
Pe Joaquín Garrigós l-am întâlnit însă și la el acasă, în Alicante. Din 2016 până în prezent, în fiecare noiembrie, sunt invitată la Muestra de Teatro de Autores españoles contemporáneos din Alicante.
Știind că Joaquín locuiește în Alicante, înainte de fiecare plecare în Spania, îl sunam și îl întrebam: ce cărți dorești să-ți aduc? Iar el îmi făcea o listă. Țin minte că uneori erau cărți epuizate, care nu se mai găseau decât în anticariate, dar bucuria mea era cu atât mai mare, cu cât știam că-i fac lui o bucurie. Bântuiam anticariatele, le comandam din timp, căci știam ce însemna pentru el orice carte în limba română. Erau cărți, precum: Constantin Noica “Rugați-vă pentru fratele Alexandru”, Lucian Boia “Occidentul” sau Radu Ioanid “Pogromul de la Iași”. Altădată și-a dorit “Noul dicționar de argou al limbii române” de George Volceanov și George Paul Volceanov, despre care el auzise chiar înaintea mea!
Aduceam cărțile și ne întâlneam în Alicante. Sporovăiam, ne puneam la curent cu noile traduceri, iar seara mă bucuram de prezența lui la diferite spectacole de teatru, invitate în festival. Veneau trupe din toată Spania, iar Joaquín era la fel de pasionat de teatru ca și mine, astfel încât după fiecare reprezentație mai stăteam de vorbă, deși era târziu, se lăsase de mult noaptea...
*
E greu să cuprinzi în doar câteva cuvinte tot ce a făcut și însemnat Joaquín Garrigós pentru România. Câte cărți de autori români, clasici și contemporani, au bucurat cititorii spanioli, câte biblioteci din Spania îi păstrează, ca pe niște adevărate comori, tălmăcirile-i migăloase!! Lista de autori ar fi exhaustivă, de aceea mă opresc doar la câteva nume traduse de Joaquín: Liviu Rebreanu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Max Blecher, Vasile Voiculescu, Norman Manea, Camil Petrescu, Mihail Sebastian, Varujan Vosganian, Ioana Pârvulescu etc. etc.
Sper din suflet ca generații de cititori de limbă spaniolă să înțeleagă pe ce fundament a pus cultura română Joaquín Garrigós în Spania și în America Latină! Căci, descoperind și literatura scrisă într-o limbă mai puțin cunoscută, cum este a noastră, fiecare cititor mai amână puțin sfârșitul lumii.
Luminița Voina-Răuț, 22 ianuarie 2025
Luminița Voina-Răuț, absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (secția spaniolă-franceză, 1981) este un nume binecunoscut și apreciat în domeniul editorial din România. Este membră a Uniunii Scriitorilor din 1995, făcând parte din Comitetul director al Filialei Traduceri Literare din 2012. A tradus numeroase cărți semnate de autori precum Mario Vargas Llosa (Peștele în apă, Adevărul minciunilor, Rătăcirile fetei nesăbuite, O mie și una de nopți, Orgia perpetuă: Flaubert și doamna Bovary, Sărbătoarea Țapului etc.), Julio Cortázar (Toate focurile focul, Cât de mult o iubim pe Glenda), Ernesto Sábato (Între scris și sânge), Luis Buñuel (Ultimul meu suspin), Agustín Sánchez Vidal (Buñuel, Lorca, Dalí: enigma fără sfârșit), Pablo Neruda (Mărturisesc că am trăit), Alfredo Bryce Echenique (Ghidul trist al Parisului), Andrés Barba (Sora Katiei, Buna intenție, Mâinile mici, Povestea satului Nimica-Toată), Luis Leante (Cât te mai iubesc), Nuria Amat (Regina Americii), Wendy Guerra (Toți pleacă), Juan Marsé (Vraja Shanghaiului) etc. Totodată a tradus peste 90 de piese de teatru din dramaturgi spanioli și latinoamericani importanți, printre care: Juan Mayorga, José Sanchís Sinisterra, Alfredo Sanzol, Sergi Belbel, Josep María Miró, Jordi Galcerán, Rodrigo García, Daniel Veronese, Claudio Tolcachir etc.
Este autoarea cărții Traducerile din poveste (Ed. Vellant, 2010), a volumului de teatru Hartos de felicidad, apărut la Editura Invasoras din Madrid, în 2019 și a cărții Copilărie, numele tău e Roșu, (Ed. Vellant, 2023.)
Nominalizată la Premiile Asociației Scriitorilor din România (2002 pentru Orgia perpetuă, Flaubert și Doamna Bovary, de Mario Vargas Llosa) și la Premiile Uniunii Scriitorilor din România (2006 pentru Sărbătoarea Țapului de Mario Vargas Llosa) și în (2024 pentru cartea Copilărie, numele tău e Roșu.)
Deține Premiul de Excelență, decernat de revista Obsesrvator cultural (2011).
Primește Diploma și Medalia de onoare, decernate de Ambasada Spaniei la București, pentru întreaga activitate de traducător literar.
