ELENA LILIANA POPESCU
NU ŢI-AM SPUS PÂNĂ ASTĂZI
Nu ţi-am spus până astăzi
că zilele trec
fără să-mi mai povestească
micile lor întâmplări, de zi cu zi,
că mările, toate,
s-au întors în ocean
şi că albia lor secătuită plânge
tăcut,
după vioiciunea valurilor de altă
dată,
că tristeţea adâncă nu mai are
cuvinte
iar amintirile
nu se mai pot trăi niciodată la fel,
că viaţa este şi nu este
ceea ce părea să fie atunci,
sau într-un mâine rătăcit undeva în
trecut,
că am văzut
cum colbul acoperă totul,
iertarea şi ura deopotrivă,
că aspiraţia spre ceea ce poate fi
mai bun
se impregnează cu balastul
cel mai fin cu putinţă,
povară ascunsă cu grijă undeva,
între cutele memoriei acelei fiinţe
necunoscute din ce în ce mai mult,
că uitarea nu există
şi la fel depărtarea,
decât poate în visele noastre
de fiecare zi,
acolo unde ne retragem
de-atâtea ori
pentru a ne putea întoarce
câteodată
în visul nostru din totdeauna, acolo
unde poposim de fiecare dată
pentru a ne putea întoarce cândva …
Nu ţi-am spus până astăzi
că râul îşi pregăteşte matca
pentru întoarcerea acasă
din peripeţiile-i fără de număr,
iar vietăţile pe care le adăpostise
vremelnic
aleargă neajutorate
fără să ştie că viaţa lor
va însemna de acum
ceva ce le-ar speria de moarte,
în înţelegerea lor limitată,
că mâlul din adâncuri
este mai pregătit ca niciodată
să accepte noile forme de suferinţă
pentru a putea năzui la cunoaştere,
că totul este cum nu se poate mai greu
de suportat aici, unde totul
îi pare de fiecare dată altceva,
celui ce nu ştie să vadă
decât ceea ce se poate vedea,
că nemărginirea poate fi cuprinsă
în gândul cel de pe urmă,
care poate deveni cel dintâi,
doar o singură dată în viaţă,
sau că punctul poate să fie
atât de încăpător, încât să
cuprindă
întreaga imensitate de forme
distincte,
ale căror însuşiri neştiute
se întrepătrund până la identitate,
în esenţa lor nepieritoare,
că drumul e cale şi scop
pretutindeni,
acolo unde este zbatere şi făptuire,
gând şi speranţă,
trădare şi recunoştinţă,
că-ntreaga suflare
este pregătită oricând pentru
călătorie
pentru a ajunge acolo
de unde nu mai poate pleca,
fără să sufere cea mai grea
dezamăgire,
a celui ce ştie...
Nu ţi-am spus că anotimpul
se transformă pe clipă ce trece,
în virtutea unei legi nedescoperite
de specialiştii atotştiutori,
pentru a fi în pas cu schimbările
produse de mentalităţi neschimbate,
sau că adevărurile
sunt la fel de periculoase
ca neadevărurile
atunci când te încăpăţânezi
să le probezi
sau să le infirmi existenţa,
că niciodată poate să
însemne:
mai târziu, altădată,
sau acum,
într-o lume supusă schimbării
şi în acelaşi timp nemişcată,
în adâncurile sale de nepătruns,
că timpul nu este altceva decât
cea mai de temut înfăţişare
a necunoscutului, idolatrizat
în încercarea omenească
de a depăşi barierele iluziei
nevăzute …
NO TE HE DICHO HASTA HOY
No
te he dicho hasta hoy
que
los días pasan
sin
contarme
sus
pequeños avatares cotidianos,
que
los mares todos
han
vuelto al océano
y
que su lecho seco llora en silencio
la
viveza de sus olas de antaño,
que
la tristeza carece ya de palabras
y
los recuerdos
tampoco
pueden ya vivirse igual,
que
la vida es y no es
lo
que parecía ser entonces,
ni
un mañana perdido en el pasado,
que
he visto
cómo
el polvo lo cubre todo,
el
perdón y el odio a la vez,
que
el aspirar a lo mejor
se
impregna del lastre
más
fino posible,
carga
cuidadosamente oculta
entre
los pliegues de la memoria de aquel ser
cada
vez más desconocido,
que
el olvido no existe
ni
tampoco la lejanía
salvo,
quizá, en nuestros sueños
de
cada día
donde
nos recogemos
tantas
veces
para
poder volver
de
tanto en tanto
a
nuestro sueño de siempre, allí
donde
nos detenemos cada vez
para
poder volver algún día...
No
te he dicho hasta hoy
que
el río prepara su lecho
para
el retorno a casa
después
de peripecias sin cuento,
y
los seres que albergó
durante
un tiempo
corren
desamparados
sin
saber que su vida
significará
en adelante
algo
que los asustará de muerte
en
su limitado entendimiento,
que
el cieno de las profundidades
está
más preparado que nunca
para
aceptar las nuevas formas de dolor
para
poder aspirar al conocimiento,
que
todo es absolutamente
insoportable
allí, donde todo
le
parece cada vez distinto
al
que solo sabe ver
lo
que puede verse,
que
la inmensidad puede abarcarse
con
el último pensamiento,
que
puede convertirse en el primero
solo
una vez en la vida,
o
que el punto sea
tan
grande que abarque
toda
la inmensidad de formas distintas
cuyas
ignoradas propiedades
se
compenetren hasta la identidad
en
sus esencias inmortales,
que
el camino es vía y meta en todas partes
donde
haya pugna y creación,
pensamiento
y esperanza,
traición
y agradecimiento,
que
todo el aliento
está
listo para emprender el viaje
y
llegar allí
de
donde no pueda ya irse
sin
sufrir la mayor de las desilusiones
del
que sabe...
No
te he dicho que las estaciones
se
transforman momento a momento
en
la virtud de una ley no descubierta
por
especialistas omniscientes,
para
ir al compás de los cambios
producidos
en mentalidades inalteradas,
ni
que las verdades
son
tan peligrosas
como
las no verdades
cuando
uno se obstina
en
ponerlas a prueba,
o en
invalidar su existencia,
que
nunca
puede significar
más
tarde, antes o
ahora,
en
un mundo sometido al cambio
y al
mismo tiempo inmóvil
en
sus impenetrables honduras,
que
el tiempo solo es
la
faz más temida
de
lo desconocido, idolatrado
en
el intento del hombre
por
superar las barreras de la ilusión invisible...
(De Peregrino, Editorial Empireuma, Orihuela, 2009)
Traducción del
rumano por Joaquín Garrigós Bueno
ÁGORA DIGITAL MAYO 2013
Elena
Liliana Popescu nació en 1948, en
Turnu Mãgurele, Rumania). Poeta,
traductora, editora. Tiene publicados más
de treinta libros de poesía y traducciones del inglés, francés y
el español. Obtuvo el Primer Premio en el
Festival de Poesía “Novalis”, en Munich, Alemania, en 1998,
Diploma de reconocimiento y merito,
otorgada de Embajada
de España en Bucarest, Rumanía
(2011) por su obra poética y por su dedicación a las letras
hispanas.
BIBLIOGRAFÍA
DE ELENA LILIANA POPESCU
Entre
sus libros cabe destacar: Tie (A
Ti, 1994); Cant de Iubire - Song of Love
(Canto de Amor, 1999); Peregrino
(España, 2004); Himno a la Existencia
(México, 2006), 愛之頌
(versión
chino de Canto de Amor, Taiwán, 2006; segunda edición bilingüe
inglés y chino, Taiwán, 2010); Poeme
(edición bilingüe rumano y urdu, Pakistán, 2008); Peregrino
(Brasil, 2009); Dacã
(el poema Dacã
en rumano y 42 versiones en idiomas distintos, 2009); Song
of Love - 愛之頌
(Taiwán,
2010), versión bilingüe, inglés y chino, en inglés por Adrian
George Sahlean; en chino por el poeta Lee Kuei-shien; Hymn
to Life (Taiwán, 2011), versión chino
por Lee Kuei-shien; Além do azul •
Dincolo de azur, con Luciano Maia
(Brasil, 2012).
Ha publicado el libro póstumo de su padre, el poeta y piloto George
Ioana, Vuelo. Sueño y destino
(1999) y el libro El Hombre
• el Matemático • el Mentor Nicolae Popescu dedicado
in memoriam a su marido, académico rumano (Editorial
de la Universidad Bucarest, 2011).
WEB
PERSONAL
ÁGORA DIGITAL MAYO 2013
No hay comentarios:
Publicar un comentario