Dinu Flămând
TRES POEMAS DE DINU FLĂMÂND
DE VITEZA TRECUTULUI / LA VELOCIDAD DEL PASADO *
Traducción al español de Felix Nicolay y Dragoș Cosmin Popa
*VITEZA TRECUTULUI. ELEGII DIDACTICE ha sido publicado en la Editorial Tracus Arte, de Bucarest, en enero de 2026.
[1]
Refugio
–Ție îți cad la genunchi, o stăpână!
Odyseeia, VI, 149.
(Trad. Dan Slușanschi)
Je te prends les genoux... car j’ai trop peur
de te prendre les genoux.
Barbara Cassin, Quand dire c’est vraiment faire.
Con los prolongados brazos de mis palabras
te sostengo las rodillas
y solo así mis palmas vacías
podrán tocarte sin tocarte
ocultando mi vacuidad
de toda su impureza
mi timidez te suplica
y te adora
y mi pensamiento se deshilacha
abarcando tus rodillas filtrándose
implorando y suplicando tu ayuda
con la desesperación del náufrago arrastrado hacia atrás
por las olas después de que sus uñas
clavadas por un instante en la orilla
que se alza en la lejanía bajo el horizonte
ceden.
Pues el pensamiento y el aliento e incluso mi vida
muda en mi interior han vislumbrado
una esperanza inesperada
aunque intangible
junto con mi tartamudeo asombrado
para verse a sí mismo convertido en palabra
armándose de valor o incluso imaginando
que nos hemos acercado
ooooooooo
¡Nausicaa!
Cuando yo acabo de salir desnudo del
mar de mi confusión
chorreando sal
y ante el milagroso brote
de palmera
que eres tú
me muestro
en esta mañana
de los verbos;
poesía
acógeme...
.jpg)
Adăpost
„ – Ție îți cad la genunchi, o stăpână!”
Odyseeia, VI, 149.
(Trad. Dan Slușanschi)
„Je te prends les genoux...car j’ai trop peur
de te prendre les genoux”.
Barbara Cassin, Quand dire c’est vraiment faire.
Cu prelungitele brațe ale cuvintelor mele-ți
cuprind genunchii
iar numai așa palmele mele goale
te vor putea atinge fără să te atingă
ascunzând goliciunea mea
din toată impuritatea ei
sfiala mea imploră
și te adoră
iar gândul meu se deșiră
cuprinzând rotulele tale strecurându-se
implorând și cerșind ajutorul tău
cu disperarea naufragiatului tras înapoi
de valuri după ce unghiile lui
pentru o clipă înfipte în țărmul
ivit departe sub orizont
cedează.
Căci gândul și răsuflarea și chiar viața mea
mută-n interiorul meu au zărit
o neașteptată speranță
deși intangibilă
împreună cu bâlbâiala mea uluită
să se vadă pe sine devenită vorbire
prinzând curaj sau chiar imaginându-și
că ne-am apropiat
ooooooooo
Nausicaa!
Când eu tocmai ies gol din
marea confuziei mele
șiroind de sare
și dinaintea miraculosului vlăstar
de palmier
care tu ești
mă arăt
în această dimineață
a verbelor;
poezie
adăpostește-mă...
[2]
Bacteria melancólica
Mélancolie, Mélancolie, quel joli nom pour une jeune fille!
Philippe Soupault
Mélancolie…le seul sentiment qui pense
Angelo Rinaldi
Quizá sea una especie de bacteria melancólica
se activa en mi microcosmos intestinal
que me inunda de esta melancolía
matutina de un siglo demasiado matutino;
las escorias del pasado en la memoria no dejan de agitarse
y provocan una reacción fisiológica
en el recorrido de mi inconsistencia en este otoño
quizá se rebela — por no decir algo más grandilocuente—
«mi conciencia»
pues ya no acepta con naturalidad
lo que antes aceptaba...
De todos modos el sentimiento de precariedad y mi incomodidad
por permanecer dentro de mí mismo inútilmente rebelde
ante todo lo que me ha ido sucediendo
son más contundentes
que antes y sin justificación visible
corrigen algo que ya no hay que corregir...
En este estado indefinido y de absoluta vacuidad
sobre el colchón de alfalfa seca de mi infancia
yago
entre las espinas de la racionalidad entre las púas
y las ortigas y las cáscaras de las espigas trilladas
o entre zarzas de tallos fibrosos entre
ramas secas y piedras o púas de la grada
y las hormigas rojas me invaden
mientras hocicos de topos
a mi alrededor salen de la tierra
y me escudriñan...
Aunque haya regresado parezco incompatible con mi regreso
a casa - un simple no-hay-vuelta-atrás o
imposible-de-repatriar; como el que
regresó sin haber regresado
Ulises—nostimon imar*— que antes de la nueva partida
iba a dormir solo una noche más
en su casa y en su cama imposible de trasladar;
probablemente de nuevo sobre el colchón de alfalfa seca
de su infancia entre las espinas de la racionalidad
entre las púas y las ortigas y las cáscaras de las espigas trilladas
o entre zarzas de tallos fibrosos entre
ramas secas y piedras o colmillos de la grada
y las hormigas rojas lo invadían
mientras hocicos de topos a su alrededor
salían de la tierra y lo escudriñaban...
___
* El día del regreso a la patria, en griego antiguo homérico. Simboliza la nostalgia, que es por otra parte esperanza de encontrar el camino de vuelta. Perder esa esperanza es la peor desgracia o el peor de los destinos. (Nota del Ed.)
Bacterie melancolică
«Mélancolie, Mélancolie, quel joli nom pour une jeune fille!»
Philippe Soupault
«Mélancolie… le seul sentiment qui pense»
Angelo Rinaldi
Poate un soi de bacterie melancolică
se activează în microcosmosul meu intestinal
de mă inundă această melancolie
matinală de secol prea matinal;
scoriile trecutului în amintire se tot agită
și provoacă o reacție fiziologică
pe traseul inconsistenței mele în această toamnă
pesemne că se revoltă – să nu zic vorbă mare –
„conștiința mea”
fiindcă nu mai acceptă acum dezinvoltă
ceea ce accepta...
Oricum sentimentul precarității și stânjeneala
mea de a sta în mine însumi inutil revoltat
de câte mi s-au tot întâmplat
sunt mai contondente
ca altădată și fără aparentă justificare
corectează ceva ce nu mai este de corectat...
În starea aceasta indefinită și de absolută vacuitate
pe salteaua de lucernă uscată a copilăriei
mele zac
în spinii raționalității printre ciulii
și urzicile și hoaspele de la spicele treierate
sau printre brusturi cu tije fibroase printre
găteje uscate și pietre ori colți de grapă
iar furnicile roșii mă invadează
în timp ce boturi de cârtițe
de jur-împrejurul meu ies din pământ
și mă cercetează...
Deși revenit par incompatibil cu întoarcerea mea
acasă – un pur și simplu de-ne-întors sau
imposibil-de-repatriat; precum revenitul-ne-revenit
Ulysse – nostimon imar – care înaintea noii plecări
urma să mai doarmă o singură noapte
în casa lui și în patului lui imposibil de deplasat;
probabil tot pe salteaua de lucernă uscată
a copilăriei sale în spinii raționalității
printre ciulii și urzicile și hoaspele de la spicele
treierate sau printre brusturi cu tije fibroase
printre găteje uscate și pietre ori colți de grapă
iar furnicile roșii îl invadau
în timp ce boturi de cârtițe de jur-împrejurul lui
din pământ ieșeau și îl cercetau...
[3]
Perro mordiéndose la cola
Aún no se me habían caído todos los dientes de leche cuando
mi madre empezaba a hablar de la guerra que acababa de concluir
cubriéndose la mitad de la boca con la mano;
entonces mi padre se levantaba de repente y salía de casa
(me había enseñado de pasada la cicatriz ya seca
por donde le había atravesado la bala, pero decía que ya
no le dolía...);
mi nacimiento había surgido probablemente
como una nueva esperanza —de la que yo
evidentemente, no tenía ni idea— pero también el trigo
y las manzanas y el maíz y las ciruelas
y los corderos e incluso los terneros, habían empezado
a multiplicarse de nuevo y las gallinas ponían huevos por todas partes
para mi alegría ya que podía recogerlos
aunque apenas cabían en la palma de mi mano...
Todo era maravilloso: una vez a la semana mi madre
encendía un gran fuego en el horno y metía unas hogazas
redondas que a mí me parecían enormes porque apenas
podía abarcarlas con sus delgados brazos
después de sacarlas de las brasas con una especie de
larga pala de madera y a continuación grababa
una cruz en la corteza de cada una
con la punta del cuchillo y parecía satisfecha;
Mi padre se pasaba todo el día fuera con los caballos ya fuese para traer heno
ya con el arado a arar ya con los sacos al molino
ya a transportar madera del bosque que había sido
suyo pero que ahora era del partido - sin embargo, seguía talando
árboles a escondidas y por la noche los convertía en tablones en el aserradero
para luego venderlos en los pueblos de la llanura más allá
de Beclean (porque si no ¿de dónde sacaría el dinero?).
Y un día vi el dinero nuevo: más o menos un puñado
de monedas plateadas de un ban* y de cinco bani
incluso de diez como los botones de la chaqueta del abuelo
no lo suficiente para comprar un poco de azúcar
y algo de sal y unos dos litros de queroseno
además de unos cigarrillos Plugarul... y caramelos para mí
solo en Navidad y en Semana Santa además de un gorro nuevo
para la cabeza (solo si me portaba bien) ...
Aunque a veces vinieran de improviso los recaudadores
y se llevaran más de la mitad de lo que encontraban
por la casa siempre quedaba algo para poner en la mesa
pero de unos sacos
de trigo bien escondidos bajo la tabla de ciruelas pasas
en el desván entre las dos vigas en las que aún se veían
unos nidos de avispas que a mí me daban miedo
nadie sabía nada de ellos...
Así se vivía como si la guerra ni siquiera hubiera existido
yo jugaba con la riñonera de cuero de mi padre o cabalgaba
sobre un caballo de humo la silla de montar con la que él había vuelto a casa
de los dos frentes o me ponía sobre la cabeza
su máscara antigás y fabricaba pistolas de madera
y espadas corriendo casi siempre tras el gallo
con la gorra militar calada hasta las orejas
pero lo que más me impresionaba
eran la brújula y la navaja que habían ayudado a mi padre
a volver sano y salvo del recodo del Don
o eso creía yo...
No me andaré con rodeos - es evidente que todo esto
vuelve a acercarse a mí a medida que envejezco
porque el tiempo del hombre es un perro alocado
que no deja de intentar morderse la cola (ya sea por
un capricho de la mente o simplemente por diversión) y ahora
aquí estoy llegando a odiar, sobre todo
la esperanza;
Llega un momento en el que sientes el aire contaminado
por la maldad y la crueldad recurrentes de aquellos
de quienes dependen nuestras vidas como si ni siquiera
nos pertenecieran — pero eso tampoco es
nada nuevo no en vano intentaría haceros partícipes
del asco que me atormenta — ahí están preparando a fondo
nuevas guerras y son los mismos o quizá sus descendientes
para arrastrarnos de nuevo hacia los lugares de donde
los míos habían regresado mutilados y adonde mañana ya
serán llevados otros de los míos;
porque a todos los que están embriagados
por el poder les fascinan las matanzas y una especie de enfermedad
del aire parece volverles locos uno tras otro
a todas las generaciones que se esfuerzan
por agarrar el muñón de la cola de la última
hecatombe —
llega un momento en que un polen mortal
y torrentes de locura se abalanzan sobre nosotros desde
las lejanas galaxias sobre la cáscara de esta pobre patata
hervida en la que seguimos intentando vivir...
sería bueno
que al menos nos sobrevivieran las lombrices los pulpos
las aves los murciélagos de las cuevas las tortugas y
los matusalénicos cocodrilos que de nuestros cadáveres
se alimentarán
y ese momento ya ha llegado...
____
* el ban (plural: bani) es la unidad fraccionaria oficial del Leu rumano (RON). 1 leu equivale a 100 bani. El nombre proviene de un título nobiliario. (Nota del T.)
Câine mușcându-și coada
Încă nu-mi căzuseră toți dinții de lapte când
despre războiul abia terminat mama începea să vorbească
acoperindu-și cu palma jumătatea gurii;
atunci tata se ridica brusc și ieșea din casă
(îmi arătase într-o doară cicatricea deja uscată
pe unde-i trecuse glonțul dar zicea că nu
îl mai doare...);
nașterea mea se ivise probabil
ca o speranță nouă – despre care eu
evident să nici nu aveam habar – dar și grâul
și merele și porumbul și prunele
și mieii ba chiar și vițeii începuseră
să sporească iar găinile își lăsau peste tot ouăle
spre bucuria mea când le puteam aduna
deși abia le țineam în palmă...
Totul era minunat: o dată pe săptămână mama
făcea un foc mare-n cuptor și vâra câteva pite
rotunde ce mi se păreau uriașe fiindcă abia
de le putea cuprinde cu brațele ei subțiri
după ce le scotea de pe jar cu un fel de
lungă lopată de lemn iar apoi scrijelea
deasupra pe crusta fiecăreia câte o cruce
cu vârful cuțitului și părea mulțumită;
Tata pleca toată ziua cu caii ba să aducă fân
ba cu plugul să are ba cu sacii la moară
ba să transporte cherestea din pădurea ce fusese
a lui dar acum era a partidului – însă tot mai tăia
pe furiș copaci și-i făcea noaptea scânduri la gater
să le vândă apoi prin satele de câmpie dincolo
de Beclean (căci altfel bani de unde?).
Iar banii cei noi i-am văzut într-o zi: cam un pumn
de monede argintii de un ban de cinci bani
chiar de zece cât nasturii de la jiletca bunicului
nu tocmai destui să cumperi un pic de zahăr
și ceva sare și cam vreo doi litri de petrol lampant
plus niște țigări Plugarul... iar bomboane pentru mine
doar de Crăciun și de Paști plus un clop nou
pe cap (numai dacă eram cuminte)...
Chiar de veneau uneori pe neașteptate perceptorii
și luau mai mult de jumătate din câte găseau
prin casă tot rămânea ceva de pus pe masă
însă de unii saci
cu grâu bine ascunși sub scândura cu prune uscate
în pod între cele două bârne pe care încă se mai vedeau
niște cuiburi de viespi de care eu mă temeam
tot nu știa mai nimeni...
Așa se trăia de parcă război nici nu existase
eu mă jucam cu porthartul tatei sau călărind
pe un cal de fum șaua cu care el revenise acasă
de pe cele două fronturi sau îmi trăgeam peste cap
masca lui de gaze și făceam pistoale de lemn
și săbii alergând îndeobște după cocoș
cu chipiul militar îndesat până peste urechi
însă cel mai tare mă impresionau
busola și briciul care-l ajutaseră pe tata
să revină teafăr de la cotul Donului
credeam eu...
N-o mai lungesc – evident că toate acestea din
nou se apropie de mine pe măsură ce-îmbătrânesc
fiindcă timpului omului e un câine bezmetic
care tot încearcă să-și muște coada (lovit de
o streche a minții sau doar în joacă) iar acum
iată-mă ajuns să urăsc mai cu seamă
speranța;
Vine o vreme când simți aerul infectat
de ticăloșia și răutatea repetitivă a celora
de care viețile noastre depind ca și când nici
nu ne-ar aparține nouă – dar asta nici nu este
chiar nou degeaba aș încerca eu să vă fac părtași
la scârbacare mă chinuie - iată-i pregătind temeinic
noi războaie și sunt aceiași sau poate urmașii lor
să ne tragă din nou spre locurile de unde
ai mei reveniseră schilodiți și unde mâine deja
vor fi duși alți ai mei;
fiindcă pe toți cei îmbuibați
de putere îi fascinează măcelurile și un fel de boală
a aerului pare să le ia mințile rând pe rând
tuturor generațiilor de se străduiesc
să înșface ciotul de coadă a ultimei
hecatombe –
vine o vreme când un polen mortal
și puhoaie de nebunie năvălesc peste noi dinspre
îndepărtatele galaxii pe coaja acestui biet cartof
fiert pe care tot încercăm să trăim...
bine ar fi
să ne supraviețuiască cel puțin râmele caracatițele
păsările liliecii peșterilor broaștele țestoase și
matusalemicii crocodili care cu hoiturile noastre
se vor hrăni
iar acea vreme a și sosit...
Dinu Flămând
Traducción de Felix Nicolau y Dragoș Cosmin Popa
Dinu Flămând nació en Bistrita-Nasaud (Transilvania, Rumanía) en 1947. Es poeta, periodista, ensayista y traductor. Ha traducido, entre otras lenguas, del francés, del español y el portugués. En este país, Portugal, vivió un tiempo primero durante su exilio, durante la dictadura comunista de Ceaucescu. También vivió exilado en Francia, donde finalmente obtuvo asilo político. En el país galo Dinu Flamand trabajó como periodista, hasta su vuelta a la Rumanía democrática en 2010.
Últimamente, en 2025 ha publicado La frontiera Noptii (Na frontera da noite), en editorial Junimea, de Iasi (Rumanía); y más reciente, en enero de 2026, Viteza trecutulei (La velocidad del pasado) en la Editorial Tracus Arte, de Bucarest.
Su obra circula desde Lima a Río de Janeiro, desde Lisboa a Madrid y Barcelona. Ha sido traducido al portugués, al catalán, al italiano (Uomo con remo in spalla / Om cu vâslă pe umăr, ed. Raffaelli Editore, 2023), al griego, al francés, al alemán y al español.
En español es muy recomendable Primavera en Praga (ed. Visor, Madrid).
Colaborador de la revista Ágora, con ensayos y poemas, además de con traducciones de otros poetas.
Página de Dinu Flamand en blog de la revista española Ágora:
https://diariopoliticoyliterario.blogspot.com/search?q=Dinu+Flamand
Muy recommendable la entrevista siguiente, para conocer la poética inspiradora del libro Viteza trecutului y las opinions de Flamand sobre literatura.
Dinu Flamând en diálogo con Cristian Pătrășconiu – Rumanía literaria
https://romanialiterara.com/2026/05/dinu-flamand-in-dialog-cu-cristian-patrasconiu/
NOTA BIO-BIBLIOGRÁFICA SOBRE LOS TRADUCTORES:
Felix Nicolau, escritor y filólogo rumano; actualmente es profesor en la Universidad de Granada (España). Catedrático de la Universidad Técnica de la Construcción de Bucarest, Departamento de Lenguas Extranjeras y Comunicación. Ha publicado varios libros de poesía y dos novelas: Kamceatka. Time is Honey, Pe mâna femeilor, Tandru şi rece, Bach, manele şi Kostel, Cucerirea râsului, Salonul de invenţii.
Es miembro de la Unión de Escritores Rumanos y colabora con la crítica e historia literaria en numerosas revistas literarias. Doctor en Estudios Literarios por la Universidad de Bucarest con una tesis sobre el romanticismo en la creación de Mihai Eminescu.
Entre sus libros en dicha materia destacan Istoria nucleară a culturii. Cuante hermeneutice; Ingen fara på taket/ Totul e sub control. Lär dig rumänska/ Învaţã limba românã; You Are not Alone. Culture and Civilization, Morpheus: from Text to Images. Intersemiotic Translation; Comunicare şi creativitate. Interpretarea textului contemporan; Take the Floor. Professional Communication Theoretically Contextualized; Cultural Communication: Approaches to Modernity and Postmodernity; Estetica inumană. De la postmodernism la Facebook; Codul lui Eminescu; Anticanonice; Homo imprudens.
Dragoş Cosmin Popa (Iasi, Rumanía, 1975). Desde 2002 vive en Madrid. Ha publicado poemas en las revistas Luceafărul de dimineață nr.4/2017, Mișcarea literară, Kryton, Caiete Silvane, Littera Nova, Arca, Hyperion (2018-2024); además de poemas y artículos en revistas culturales en España (Proverso - 2018, Bitacora cultural - 2017,2021, Este de Madrid - 2014,2015). En 2013 ganó el primer premio en el Certamen Internacional de Poesía POETIC PERFORMANCE, Madrid.
Presente en varias antologías en español: II Encuentro Internacional de Poesía de Úbeda - Jaén (Editorial El Taller del Poeta) 2015, Necesaria Palabra (Editorial Unaria) 2015, Antología Grito de Mujer-Flores del Desierto (Editorial Unaria) 2016, III Encuentro Internacional de Poesía de Úbeda - Jaén (Editorial El Taller del Poeta) 2016. En rumano, la antología poética del Círculo Literario de Cluj, Círculo de Poetas (volumen 2, EdituraColorama, Cluj-Napoca, 2017).
Es uno de los coordinadores de la antología de poetas rumanos en España: Între inimă și țara promisă. (Entre el corazón y la tierra prometida), Editorial Neuma, 2022.
Ha participado y coordinado diversos eventos literarios en Madrid.
