CINCO POEMAS DE EUGEN BARZ, EN RUMANO Y EN TRADUCCIÓN AL ESPAÑOL
ANTOLOGÍA ACTUAL DE POESÍA RUMANA
La revista Ágora agradece su colaboración a Eugen Barz, por sus hermosos poemas. Barz desde Parla, una ciudad próxima a Madrid donde habita una importante comunidad de origen rumano, ha dedicado y dedica una intensa labor cultural a la promoción de la literatura y de la lengua rumanas en España, así como al conocimiento de la literatura y la poesía españolas entre los lectores y escritores del ámbito lingüístico rumano (en Rumanía pero también en otros países centroeuropeos). Littera Nova, la revista hermana que dirige, es una publicación de mérito y de ya acreditada cabecera.
Eugen Barz nació el 20 de noviembre de 1959 en Săliștea Nouă, condado de Cluj, Rumanía. Se graduó en la Facultad de Teología de la Universidad de Bucarest y también en la SNSPA de Bucarest. Reside en Parla, Madrid, donde sirve como párroco a una comunidad rumana y dirige el Centro Cultural Rumano.
Es miembro fundador del Círculo Literario de Cluj, editor y redactor jefe de la revista cultural Littera Nova de Parla, Madrid.
Ha publicado varios volúmenes de poesía en lengua rumana y en lengua española. Está presente con poemas en diversas antologías y ha traducido poesía de autores como Carlos d’Ors, Enrique Nogueras, entre otros. Ha publicado poesía y prosa en algunas de las más importantes revistas literarias de Rumanía, así como en España, Irlanda y Estados Unidos.
Eugen BARZ: N. 20 noiembrie 1959, Săliștea Nouă, jud. Cluj, România. A absolvit Facultatea de Teologie la Universitatea din București și la SNSPA București. Locuiește în Parla, Madrid, unde slujește unei comunități românești ca preot paroh și conduce Centrul Cultural Român.
Este Membru fondator al Cercului Literar de la Cluj, Editor și Redactor-șef al Revistei de Cultură Littera nova din Parla, Madrid.
A publicat mai multe volume de poezie în limba română și limba spaniolă. Este prezent cu poezii în antologii, a tradus poezii ale poeților Carlos d’Ors, Enrique Nogueras etc.. A publicat versuri şi proză la cele mai important reviste literare din România, precum și în Spania, Irlanda, USA.
....
[Los textos han sido traducidos del rumano al español por David Băltărețu]
[1]
ULTIMA COALĂ DE HÂRTIE DIN LUME
Într-o zi, Dumnezeu a coborât lângă mine și-a zis:
Scrie, scrie ca și cum aceasta ar fi ultima coală de hârtie din lume,
trimite cuvintele acolo unde oamenii n-au gură
ori stau ca niște mame ce nu mai pot să plângă!
M-am întors spre El, acolo printre sfeșnice.
Se uita la mine ca un tată de pe altă planetă,
încins cu un brâu de aur,
poate o funie, un jurământ.
Părul Lui era mai alb ca spuma când mama fierbea laptele,
ochii, flăcări cuminți, vedeau totul și nu spuneau nimic.
Picioarele Lui umblau ca o tăcere arsă,
pe când apele prindeau glas să ne învețe nemurirea.
Șapte stele îi ieșeau din gură,
chipul Lui, o durere atât de frumoasă.
Nu te teme, mi-a spus, dar frica mea era deja iubire,
și mort, și viu, El ține cheile,
iar eu țin tăcerea în mâini.
LA ÚLTIMA HOJA DE PAPEL DEL MUNDO
Un día, Dios descendió junto a mí y dijo:
Escribe, escribe como si esta fuera la última hoja de papel del mundo,
envía las palabras allí donde los hombres no tienen boca
o yacen como madres que ya no pueden llorar.
Me volví hacia Él, allí entre candelabros.
Me miraba como un padre de otro planeta,
ceñido con un cinto de oro,
quizá una cuerda, un juramento.
Su cabello era más blanco que la espuma cuando mi madre hervía la leche,
sus ojos, llamas dóciles, lo veían todo y nada decían.
Sus pies caminaban como un silencio ardido,
mientras las aguas tomaban voz para enseñarnos la inmortalidad.
Siete estrellas salían de su boca,
su rostro, un dolor tan hermoso.
No temas, me dijo, pero mi miedo ya era amor,
y muerto, y vivo, Él sostiene las llaves,
y yo sostengo el silencio en mis manos.
DIN POARTA POEZIEI
Aș putea să-mi întind înaintea voastră
toate poeziile mele ca pe ață,
să le vedeți, să le pipăiți.
Prin ele aș putea să mă strecor către voi cu o carte –
în fiecare zi ea mă așteaptă la ușă.
De nu mă credeți, opriți-vă
lângă îngerul din poarta poeziei.
Acolo, împreună cu zeul acela cu lira,
schimbă scutecele fiecărui vers,
unul câte unul.
Îmi cresc aripi odată cu dinții de lapte,
nici nu gândesc la cei care
cu clești de oțel vor să le scoată.
Urc strofă cu strofă spre turnul cu grinzi
cu mușchii fierarului care poate ridica barosul greu
să lovească nicovala de să răsune satul.
Neliniștea din mine se stinge
„luați din aceasta toți,
bucura-ne-vom de roadele verbului,
ale vinului și ale pâinii
ce se înmulțesc”,
iar poezia devine prietenă.
Scriu zilnic câte un vers, ca David,
iar Dumnezeu e acolo lângă chipul Fecioarei
care vrea să semene cu al mamei mele
când purta năframă albă.
DESDE LA PUERTA DE LA POESÍA
Podría tender ante vosotros
todos mis poemas como un hilo,
para que los vierais, para que los tocarais.
A través de ellos podría deslizarme hacia vosotros con un libro –
cada día me espera en la puerta.
Si no m e creéis, deteneos
junto al ángel en la puerta de la poesía.
Allí, junto con aquel dios de la lira,
cambia los pañales de cada verso,
uno por uno.
Me crecen alas al mismo tiempo que los dientes de leche,
ni pienso en aquellos que
con tenazas de acero querrían arrancarlas.
Subo estrofa tras estrofa hacia la torre con vigas
con los músculos del herrero que puede alzar el pesado martillo
para golpear el yunque hasta que resuene el pueblo.
La inquietud en mí se apaga
«tomad de esto todos,
nos alegraremos con los frutos del verbo,
del vino y del pan
que se multiplican»,
y la poesía se vuelve amiga.
Escribo cada día un verso, como David,
y Dios está allí junto al rostro de la Virgen
que quiere parecerse al de mi madre
cuando llevaba pañuelo blanco.
[3]
ATÂT DE MARE CĂMAȘA ACEASTA
Cerul e o cămașă uriașă,
pe care Dumnezeu o îmbracă
atunci când vrea să pară om.
Și e atât de mare cămașa aceasta,
că adorm de fiecare dată
încercând să-i număr nasturii,
dar mă trezesc liniștit cu o bucată de cer pe chip,
ca o batistă într-adins lăsată de îngerul păzitor.
Dumnezeu poate fi mai mare decât cerul,
că dacă n-ar fi, ar țipa în urechile noastre
de fiecare dată când ne rugăm.
Îți dai seama ce panică ne-ar cuprinde să zici Doamne ajută!
iar cuvintele să rămână încremenite în aer?
Uneori mă întreb dacă Dumnezeu știe limbi străine,
adică ce face cu rugăciunile în finlandeză?
Le citește fonetic sau are un loc ferit,
unde îngerii intră în cabine de sticlă și spun:
Doamne, Dumnezeul meu,
aici e un băiat din Chile
care cere ploaie
într-un mod poetic,
să-i dăm?
TAN GRANDE ESTA CAMISA
El cielo es una camisa inmensa,
que Dios se pone
cuando quiere parecer hombre.
Y es tan grande esta camisa,
que me duermo cada vez
intentando contarle los botones,
pero despierto tranquilo con un pedazo de cielo en el rostro,
como un pañuelo dejado a propósito por el ángel guardián.
Dios puede ser más grande que el cielo,
pues si no lo fuera, gritaría en nuestros oídos
cada vez que rezamos.
¿Te imaginas qué pánico nos invadiría al decir ¡Señor, ayúdame!
y que las palabras quedaran petrificadas en el aire?
A veces me pregunto si Dios sabe lenguas extranjeras,
es decir, ¿qué hace con las oraciones en finés?
¿Las lee fonéticamente o tiene un lugar apartado,
donde los ángeles entran en cabinas de cristal y dicen:
Señor, Dios mío,
aquí hay un muchacho de Chile
que pide lluvia
de un modo poético,
¿se la damos?
AERUL DINTÂI
Credința nu e izbucnire,
e dimineața ce vine încet,
pe coamele colinelor
când satul încă doarme,
iar păsările n-au început să țipe.
Ea este aerul dintâi
pe care sufletul îl primește în taină,
ca pe o rugăciune,
ca pe o lumină
neturburată.
Ea este.
Trebuie doar să o respiri.
EL PRIMER AIRE
La fe no es un estallido,
es la mañana que llega despacio,
sobre las crestas de las colinas
cuando el pueblo aún duerme,
y los pájaros no han comenzado a gritar.
Ella es el primer aire
que el alma recibe en secreto,
como una oración,
como una luz
incontaminada.
Ella es.
Solo hay que respirarla.
[5]
M-AI ÎNDEMNAT SĂ MERG
Doamne, nu sunt decât lut,
frământat cu sânge și suflare,
scânteie aprinsă în mâna Ta!
Strig și pământul se face leagăn
și munții răspund cu glas viu.
Tu ești Cel ce m-ai sculptat din nimic
și m-ai așezat drept făclie
într-o lume de furtuni și neliniști.
Te caut în arșița amiezii
printre spicele care-și înclină fruntea de dor,
până și piatra a învățat să Te adore,
prin tăcerea ei grea
ca un cuvânt.
Mi-ai dat suferința, toiag
iar bucuria, sabie,
m-ai îndemnat să merg
și atunci am mers:
pe apă, prin foc, pe nisipul cuvintelor.
ME HAS INCITADO A CAMINAR
Señor, no soy más que barro,
amasado con sangre y aliento,
chispa encendida en Tu mano.
Clamo y la tierra se vuelve cuna
y los montes responden con voz viva.
Tú eres Aquel que me esculpió de la nada
y me colocó como antorcha
en un mundo de tormentas e inquietudes.
Te busco en el ardor del mediodía
entre las espigas que inclinan su frente de anhelo,
hasta la piedra ha aprendido a adorarte,
con su pesado silencio
como una palabra.
Me diste el sufrimiento, báculo,
y la alegría, espada,
me has incitado a caminar
y entonces caminé:
sobre el agua, por el fuego, sobre la arena de las palabras.
Eugen Barz
Traducción de David Băltărețu
________
Para conocer más sobre el libro Más allá del verso / La capătul versului, de Eugen Barz (Centro Editor, Madrid, 2023):
https://www.machadolibros.com/libro/mas-alla-del-versola-capatul-universului_639832
https://bibliotecaicrmadrid.net/gestion/opac/index.php?lvl=notice_display&id=4816
