Eugen Barz, autor de Más allá del verso.
CINCO POEMAS DE EUGEN BARZ, EN RUMANO Y EN TRADUCCIÓN AL ESPAÑOL
ANTOLOGÍA ACTUAL DE POESÍA RUMANA
La revista Ágora agradece su colaboración a Eugen Barz, por
sus hermosos poemas. Barz desde Parla, una ciudad próxima a Madrid donde habita una importante comunidad de origen rumano, ha
dedicado y dedica una intensa labor cultural a la promoción de la
literatura y de la lengua rumanas en España, así como al conocimiento de
la literatura y la poesía españolas entre los lectores y escritores del
ámbito lingüístico rumano (en Rumanía pero también en otros países
centroeuropeos). Littera Nova, la revista hermana que dirige, es una publicación de mérito y de ya acreditada cabecera.
Eugen
Barz nació el 20 de noviembre de 1959 en Săliștea Nouă, condado
de Cluj, Rumanía. Se graduó en la Facultad de Teología de la Universidad de Bucarest y
también en la SNSPA de Bucarest. Reside
en Parla, Madrid, donde sirve como párroco a
una comunidad rumana y dirige el Centro Cultural Rumano.
Es miembro fundador
del Círculo Literario de Cluj, editor y
redactor jefe de la revista cultural Littera Nova de Parla, Madrid.
Ha
publicado varios volúmenes de
poesía en lengua rumana y en lengua
española. Está presente con poemas en diversas
antologías y ha traducido poesía de autores como Carlos d’Ors, Enrique
Nogueras, entre otros. Ha publicado poesía y prosa en algunas de las más
importantes revistas literarias de Rumanía, así como en España, Irlanda y Estados
Unidos.
Eugen BARZ: N. 20 noiembrie 1959,
Săliștea Nouă, jud. Cluj, România. A absolvit Facultatea de Teologie la
Universitatea din București și la SNSPA București. Locuiește în Parla, Madrid,
unde slujește unei comunități românești ca preot paroh și conduce Centrul
Cultural Român.
Este Membru fondator al Cercului Literar de la Cluj, Editor și
Redactor-șef al Revistei de Cultură Littera nova din Parla, Madrid.
A publicat mai
multe volume de poezie în limba română și limba spaniolă. Este prezent cu poezii
în antologii, a tradus poezii ale poeților Carlos d’Ors, Enrique Nogueras etc..
A publicat versuri şi proză la cele mai important reviste literare din România, precum și în Spania,
Irlanda, USA.
....
[Los textos han sido traducidos del rumano al español por David Băltărețu]
[1]
ULTIMA
COALĂ DE HÂRTIE DIN LUME
Într-o zi, Dumnezeu a coborât lângă mine
și-a zis:
Scrie,
scrie ca și cum aceasta ar fi ultima coală de hârtie din lume,
trimite
cuvintele acolo unde oamenii n-au gură
ori
stau ca niște mame ce nu mai pot să plângă!
M-am
întors spre El, acolo printre sfeșnice.
Se
uita la mine ca un tată de pe altă planetă,
încins
cu un brâu de aur,
poate
o funie, un jurământ.
Părul
Lui era mai alb ca spuma când mama fierbea laptele,
ochii,
flăcări cuminți, vedeau totul și nu spuneau nimic.
Picioarele
Lui umblau ca o tăcere arsă,
pe
când apele prindeau glas să ne învețe nemurirea.
Șapte
stele îi ieșeau din gură,
chipul
Lui, o durere atât de frumoasă.
Nu
te teme, mi-a spus, dar frica mea era deja iubire,
și
mort, și viu, El ține cheile,
iar
eu țin tăcerea în mâini.
LA
ÚLTIMA HOJA DE PAPEL DEL MUNDO
Un
día, Dios descendió junto a mí y dijo:
Escribe,
escribe como si esta fuera la última hoja de papel del mundo,
envía
las palabras allí donde los hombres no tienen boca
o
yacen como madres que ya no pueden llorar.
Me
volví hacia Él, allí entre candelabros.
Me
miraba como un padre de otro planeta,
ceñido
con un cinto de oro,
quizá
una cuerda, un juramento.
Su
cabello era más blanco que la espuma cuando mi madre hervía la leche,
sus
ojos, llamas dóciles, lo veían todo y nada decían.
Sus
pies caminaban como un silencio ardido,
mientras
las aguas tomaban voz para enseñarnos la inmortalidad.
Siete
estrellas salían de su boca,
su
rostro, un dolor tan hermoso.
No
temas, me dijo, pero mi miedo ya era amor,
y
muerto, y vivo, Él sostiene las llaves,
y
yo sostengo el silencio en mis manos.
[2]
DIN
POARTA POEZIEI
Aș
putea să-mi întind înaintea voastră
toate
poeziile mele ca pe ață,
să
le vedeți, să le pipăiți.
Prin
ele aș putea să mă strecor către voi cu o carte –
în
fiecare zi ea mă așteaptă la ușă.
De
nu mă credeți, opriți-vă
lângă
îngerul din poarta poeziei.
Acolo,
împreună cu zeul acela cu lira,
schimbă scutecele fiecărui vers,
unul câte unul.
Îmi
cresc aripi odată cu dinții de lapte,
nici
nu gândesc la cei care
cu
clești de oțel vor să le scoată.
Urc
strofă cu strofă spre turnul cu grinzi
cu
mușchii fierarului care poate ridica barosul greu
să
lovească nicovala de să răsune satul.
Neliniștea
din mine se stinge
„luați
din aceasta toți,
bucura-ne-vom
de roadele verbului,
ale
vinului și ale pâinii
ce
se înmulțesc”,
iar
poezia devine prietenă.
Scriu
zilnic câte un vers, ca David,
iar
Dumnezeu e acolo lângă chipul Fecioarei
care
vrea să semene cu al mamei mele
când
purta năframă albă.
DESDE
LA PUERTA DE LA POESÍA
Podría
tender ante vosotros
todos
mis poemas como un hilo,
para
que los vierais, para que los tocarais.
A
través de ellos podría deslizarme hacia vosotros con un libro –
cada
día me espera en la puerta.
Si
no me creéis, deteneos
junto
al ángel en la puerta de la poesía.
Allí,
junto con aquel dios de la lira,
cambia
los pañales de cada verso,
uno
por uno.
Me
crecen alas al mismo tiempo que los dientes de leche,
ni
pienso en aquellos que
con
tenazas de acero querrían arrancarlas.
Subo
estrofa tras estrofa hacia la torre con vigas
con
los músculos del herrero que puede alzar el pesado martillo
para
golpear el yunque hasta que resuene el pueblo.
La
inquietud en mí se apaga
«tomad
de esto todos,
nos
alegraremos con los frutos del verbo,
del
vino y del pan
que
se multiplican»,
y
la poesía se vuelve amiga.
Escribo
cada día un verso, como David,
y
Dios está allí junto al rostro de la Virgen
que
quiere parecerse al de mi madre
cuando
llevaba pañuelo blanco.
[3]
ATÂT
DE MARE CĂMAȘA ACEASTA
Cerul
e o cămașă uriașă,
pe
care Dumnezeu o îmbracă
atunci
când vrea să pară om.
Și
e atât de mare cămașa aceasta,
că
adorm de fiecare dată
încercând
să-i număr nasturii,
dar
mă trezesc liniștit cu o bucată de cer pe chip,
ca
o batistă într-adins lăsată de îngerul păzitor.
Dumnezeu poate fi mai mare decât cerul,
că dacă n-ar fi, ar țipa în urechile noastre
de fiecare dată când ne rugăm.
Îți dai seama ce panică ne-ar cuprinde să zici Doamne
ajută!
iar
cuvintele să rămână încremenite în aer?
Uneori
mă întreb dacă Dumnezeu știe limbi străine,
adică ce face cu rugăciunile în finlandeză?
Le citește fonetic sau are un loc ferit,
unde îngerii intră în cabine de sticlă și spun:
Doamne, Dumnezeul meu,
aici
e un băiat din Chile
care cere ploaie
într-un mod poetic,
să-i dăm?
TAN GRANDE ESTA CAMISA
El
cielo es una camisa inmensa,
que
Dios se pone
cuando
quiere parecer hombre.
Y
es tan grande esta camisa,
que
me duermo cada vez
intentando
contarle los botones,
pero
despierto tranquilo con un pedazo de cielo en el rostro,
como
un pañuelo dejado a propósito por el ángel guardián.
Dios
puede ser más grande que el cielo,
pues
si no lo fuera, gritaría en nuestros oídos
cada
vez que rezamos.
¿Te
imaginas qué pánico nos invadiría al decir ¡Señor, ayúdame!
y
que las palabras quedaran petrificadas en el aire?
A
veces me pregunto si Dios sabe lenguas extranjeras,
es
decir, ¿qué hace con las oraciones en finés?
¿Las
lee fonéticamente o tiene un lugar apartado,
donde
los ángeles entran en cabinas de cristal y dicen:
Señor,
Dios mío,
aquí
hay un muchacho de Chile
que
pide lluvia
de
un modo poético,
¿se
la damos?
[4]
AERUL
DINTÂI
Credința
nu e izbucnire,
e
dimineața ce vine încet,
pe
coamele colinelor
când
satul încă doarme,
iar
păsările n-au început să țipe.
Ea
este aerul dintâi
pe
care sufletul îl primește în taină,
ca
pe o rugăciune,
ca
pe o lumină
neturburată.
Ea
este.
Trebuie
doar să o respiri.
EL
PRIMER AIRE
La
fe no es un estallido,
es
la mañana que llega despacio,
sobre
las crestas de las colinas
cuando
el pueblo aún duerme,
y
los pájaros no han comenzado a gritar.
Ella
es el primer aire
que
el alma recibe en secreto,
como
una oración,
como
una luz
incontaminada.
Ella
es.
Solo
hay que respirarla.
[5]
M-AI
ÎNDEMNAT SĂ MERG
Doamne,
nu sunt decât lut,
frământat
cu sânge și suflare,
scânteie aprinsă în mâna Ta!
Strig și pământul se face leagăn
și munții răspund cu glas viu.
Tu ești Cel ce m-ai sculptat din nimic
și m-ai așezat drept făclie
într-o
lume de furtuni și neliniști.
Te
caut în arșița amiezii
printre
spicele care-și înclină fruntea de dor,
până
și piatra a învățat să Te adore,
prin
tăcerea ei grea
ca
un cuvânt.
Mi-ai
dat suferința, toiag
iar
bucuria, sabie,
m-ai îndemnat să merg
și atunci am mers:
pe
apă, prin foc, pe nisipul cuvintelor.
ME HAS
INCITADO A CAMINAR
Señor,
no soy más que barro,
amasado
con sangre y aliento,
chispa
encendida en Tu mano.
Clamo
y la tierra se vuelve cuna
y
los montes responden con voz viva.
Tú
eres Aquel que me esculpió de la nada
y
me colocó como antorcha
en
un mundo de tormentas e inquietudes.
Te
busco en el ardor del mediodía
entre
las espigas que inclinan su frente de anhelo,
hasta
la piedra ha aprendido a adorarte,
con
su pesado silencio
como
una palabra.
Me
diste el sufrimiento, báculo,
y
la alegría, espada,
me
has incitado a caminar
y
entonces caminé:
sobre
el agua, por el fuego, sobre la arena de las palabras.
Eugen Barz
Traducción de David Băltărețu
________
Para conocer más sobre el libro Más allá del verso / La capătul versului, de Eugen Barz (Centro Editor, Madrid, 2023):
https://www.machadolibros.com/libro/mas-alla-del-versola-capatul-universului_639832
https://bibliotecaicrmadrid.net/gestion/opac/index.php?lvl=notice_display&id=4816