miércoles, 22 de mayo de 2013

Nu ţi-am spus până astăzi ("No te he dicho hasta hoy"), poema de Elena Liliana Popescu, traducido por Joaquín Garrigós. Per-versiones/ Otras literaturas. Literatura rumana actual



                                                    ELENA LILIANA POPESCU


NU ŢI-AM SPUS PÂNĂ ASTĂZI


Nu ţi-am spus până astăzi
că zilele trec
fără să-mi mai povestească
micile lor întâmplări, de zi cu zi,
că mările, toate,
s-au întors în ocean
şi că albia lor secătuită plânge tăcut,
după vioiciunea valurilor de altă dată,
că tristeţea adâncă nu mai are cuvinte
iar amintirile
nu se mai pot trăi niciodată la fel,
că viaţa este şi nu este
ceea ce părea să fie atunci,
sau într-un mâine rătăcit undeva în trecut,
că am văzut
cum colbul acoperă totul,
iertarea şi ura deopotrivă,
că aspiraţia spre ceea ce poate fi mai bun
se impregnează cu balastul
cel mai fin cu putinţă,
povară ascunsă cu grijă undeva,
între cutele memoriei acelei fiinţe
necunoscute din ce în ce mai mult,
că uitarea nu există
şi la fel depărtarea,
decât poate în visele noastre
de fiecare zi,
acolo unde ne retragem
de-atâtea ori
pentru a ne putea întoarce
câteodată
în visul nostru din totdeauna, acolo
unde poposim de fiecare dată
pentru a ne putea întoarce cândva …

Nu ţi-am spus până astăzi
că râul îşi pregăteşte matca
pentru întoarcerea acasă
din peripeţiile-i fără de număr,
iar vietăţile pe care le adăpostise
vremelnic
aleargă neajutorate
fără să ştie că viaţa lor
va însemna de acum
ceva ce le-ar speria de moarte,
în înţelegerea lor limitată,
că mâlul din adâncuri
este mai pregătit ca niciodată
să accepte noile forme de suferinţă
pentru a putea năzui la cunoaştere,
că totul este cum nu se poate mai greu
de suportat aici, unde totul
îi pare de fiecare dată altceva,
celui ce nu ştie să vadă
decât ceea ce se poate vedea,
că nemărginirea poate fi cuprinsă
în gândul cel de pe urmă,
care poate deveni cel dintâi,
doar o singură dată în viaţă,
sau că punctul poate să fie
atât de încăpător, încât să cuprindă
întreaga imensitate de forme distincte,
ale căror însuşiri neştiute
se întrepătrund până la identitate,
în esenţa lor nepieritoare,
că drumul e cale şi scop pretutindeni,
acolo unde este zbatere şi făptuire,
gând şi speranţă,
trădare şi recunoştinţă,
că-ntreaga suflare
este pregătită oricând pentru călătorie
pentru a ajunge acolo
de unde nu mai poate pleca,
fără să sufere cea mai grea dezamăgire,
a celui ce ştie...

Nu ţi-am spus că anotimpul
se transformă pe clipă ce trece,
în virtutea unei legi nedescoperite
de specialiştii atotştiutori,
pentru a fi în pas cu schimbările
produse de mentalităţi neschimbate,
sau că adevărurile
sunt la fel de periculoase
ca neadevărurile
atunci când te încăpăţânezi
să le probezi
sau să le infirmi existenţa,
niciodată poate să însemne:
mai târziu, altădată, sau acum,
într-o lume supusă schimbării
şi în acelaşi timp nemişcată,
în adâncurile sale de nepătruns,
că timpul nu este altceva decât
cea mai de temut înfăţişare
a necunoscutului, idolatrizat
în încercarea omenească
de a depăşi barierele iluziei nevăzute …


NO TE HE DICHO HASTA HOY


No te he dicho hasta hoy
que los días pasan
sin contarme
sus pequeños avatares cotidianos,
que los mares todos
han vuelto al océano
y que su lecho seco llora en silencio
la viveza de sus olas de antaño,
que la tristeza carece ya de palabras
y los recuerdos
tampoco pueden ya vivirse igual,
que la vida es y no es
lo que parecía ser entonces,
ni un mañana perdido en el pasado,
que he visto
cómo el polvo lo cubre todo,
el perdón y el odio a la vez,
que el aspirar a lo mejor
se impregna del lastre
más fino posible,
carga cuidadosamente oculta
entre los pliegues de la memoria de aquel ser
cada vez más desconocido,
que el olvido no existe
ni tampoco la lejanía
salvo, quizá, en nuestros sueños
de cada día
donde nos recogemos
tantas veces
para poder volver
de tanto en tanto
a nuestro sueño de siempre, allí
donde nos detenemos cada vez
para poder volver algún día...

No te he dicho hasta hoy
que el río prepara su lecho
para el retorno a casa
después de peripecias sin cuento,
y los seres que albergó
durante un tiempo
corren desamparados
sin saber que su vida
significará en adelante
algo que los asustará de muerte
en su limitado entendimiento,
que el cieno de las profundidades
está más preparado que nunca
para aceptar las nuevas formas de dolor
para poder aspirar al conocimiento,
que todo es absolutamente
insoportable allí, donde todo
le parece cada vez distinto
al que solo sabe ver
lo que puede verse,
que la inmensidad puede abarcarse
con el último pensamiento,
que puede convertirse en el primero
solo una vez en la vida,
o que el punto sea
tan grande que abarque
toda la inmensidad de formas distintas
cuyas ignoradas propiedades
se compenetren hasta la identidad
en sus esencias inmortales,
que el camino es vía y meta en todas partes
donde haya pugna y creación,
pensamiento y esperanza,
traición y agradecimiento,
que todo el aliento
está listo para emprender el viaje
y llegar allí
de donde no pueda ya irse
sin sufrir la mayor de las desilusiones
del que sabe...

No te he dicho que las estaciones
se transforman momento a momento
en la virtud de una ley no descubierta
por especialistas omniscientes,
para ir al compás de los cambios
producidos en mentalidades inalteradas,
ni que las verdades
son tan peligrosas
como las no verdades
cuando uno se obstina
en ponerlas a prueba,
o en invalidar su existencia,
que nunca puede significar
más tarde, antes o ahora,
en un mundo sometido al cambio
y al mismo tiempo inmóvil
en sus impenetrables honduras,
que el tiempo solo es
la faz más temida
de lo desconocido, idolatrado
en el intento del hombre
por superar las barreras de la ilusión invisible...


(De Peregrino, Editorial Empireuma, Orihuela, 2009)
Traducción del rumano por Joaquín Garrigós Bueno 


Elena Liliana Popescu nació en 1948, en Turnu Mãgurele, Rumania). Poeta, traductora, editora. Tiene publicados más de treinta libros de poesía y traducciones del inglés, francés y el español. Obtuvo el Primer Premio en el Festival de Poesía “Novalis”, en Munich, Alemania, en 1998, Diploma de reconocimiento y merito, otorgada de Embajada de España en Bucarest, Rumanía (2011) por su obra poética y por su dedicación a las letras hispanas.



          BIBLIOGRAFÍA DE ELENA LILIANA POPESCU


Entre sus libros cabe destacar: Tie (A Ti, 1994); Cant de Iubire - Song of Love (Canto de Amor, 1999); Peregrino (España, 2004); Himno a la Existencia (México, 2006), 愛之頌 (versión chino de Canto de Amor, Taiwán, 2006; segunda edición bilingüe inglés y chino, Taiwán, 2010); Poeme (edición bilingüe rumano y urdu, Pakistán, 2008); Peregrino (Brasil, 2009); Dacã (el poema Dacã en rumano y 42 versiones en idiomas distintos, 2009); Song of Love - 愛之頌 (Taiwán, 2010), versión bilingüe, inglés y chino, en inglés por Adrian George Sahlean; en chino por el poeta Lee Kuei-shien; Hymn to Life (Taiwán, 2011), versión chino por Lee Kuei-shien; Além do azul • Dincolo de azur, con Luciano Maia (Brasil, 2012). Ha publicado el libro póstumo de su padre, el poeta y piloto George Ioana, Vuelo. Sueño y destino (1999) y el libro El Hombre • el Matemático • el Mentor Nicolae Popescu dedicado in memoriam a su marido, académico rumano (Editorial de la Universidad Bucarest, 2011).


                        WEB PERSONAL




                    ÁGORA DIGITAL MAYO 2013 





No hay comentarios:

Publicar un comentario